Odată cu intrarea în colectivitate, copiii se confruntă frecvent cu infecții respiratorii sau gastrointestinale; echilibrarea florei intestinale cu probiotice si prebiotice ajuta la cresterea capacitatii de aparare a organismului
Bolile copilăriei sunt „un rău necesar”, pentru că învață sistemul imunitar al copilului cum să lupte cu boala și îi creează acestuia o bancă de anticorpi pentru toată viața. Dar asta nu înseamnă că bolile grave sau complicațiile lor pot fi considerate firești. Nicidecum! Iar pentru a ne proteja copilul de aceste îmbolnăviri serioase avem la îndemână soluții simple și dovedite științific. Una dintre acestea este creșterea apărării naturale a organismului prin re echilibrarea florei intestinale. Acum este momentul să începeți o cură cu probiotice si prebiotice. Iată cum acționează acestea pentru sănătatea copiilor.
Intestinul conține 60%-70% din celulele imunitare ale organismului. De aceea, flora intestinală exercită un efect de barieră care limitează pătrunderea și înmulțirea agenților patogeni. Un studiu, în care au fost incluși 135 de copii preșcolari și școlari, demonstrează că o floră intestinală reechilibrată, prin administrarea de probiotice și prebiotice, ajută la prevenirea infecțiilor respiratorii și a celor gastrointestinale. Studiul, coordonat de Mario Cazzola, a fost prezentat în cadrul Congresului ORL al European Respiratory Society (2010). În cadrul studiului, copiii au fost împărțiți în 2 grupuri: unii au primit un placebo, iar celorlalți li s-a administrat zilnic un pliculeț ce conținea o combinație unică de: probiotice, prebiotice (fructo-oligozaharide din sfeclă de zahăr) și vitamina C.
După 3 luni, rezultatele au fost următoarele: în rândul copiilor care au primit probiotice, prebiotice și vitamina C, riscul de boli infecțioase a fost cu 25% mai mic comparativ cu grupul placebo, iar numărul copiilor care au absentat de la școală din cauza unei îmbolnăviri a scăzut cu 40% în raport cu grupul placebo.
Primele zile de școală sunt adesea însoțite de emoții puternice și stres atât pentru elevi, cât și pentru părinții lor. Ba chiar în cazul copiilor sensibili la factori de stres, frica și nervozitatea se pot transforma în nopți nedormite, blocaj emoțional, refuz de a merge la școală. Tensiunea interioară și emoțiile puternice se manifestă printr-o serie de simptome fizice și comportamentale. Copiii sensibili la stres sunt palizi, au buzele uscate, uneori prezintă ticuri, tuse nervoasă, enurezis nocturn (fac pipi în pat), chiar și manifestări somatice precum diareea, constipația, voma, diverse dureri sau stări de rău inexplicabile. Nu de puține ori, acești copii se plâng aproape tot timpul de oboseală, au dificultăți la adormire sau se trezesc deseori noaptea.
Recomandăm:
Pachet Imunitate totală copii: Probiotiques 5M+ Imuno-Fort
Pachet pentru Copii Agitați : Pediakid Nervosite + Omega 3 sirop
Pachet Performanțe Cognitive: Pediakid Fer+Vitamines B, Omega 3 sirop
Pediakid Probiotiques-5M, probiotice
Pediakid Nervosite, diminuează nervozitatea la copii
Sursa: www.doctorulzilei.ro