Capusele Ixodes ricinus vectori pentru Borrelioza Lyme in Romania

Capusele (Ixodidele) reprezinta acarieni si nu insecte.

In Romania sunt prezente aproximativ 25 de specii de capuse din genul Ixodes. Vectorul incriminat in transmitereaBorreliozei Lyme, Anaplasmoza, Babesioza, Tularemia, Ricketioza si Encefalita de capusa, etc. este capusa Ixodes ricinus. Aceasta capusa are un areal de raspandire extins in toata Romania (Fig.1)

Screen shot 2013-07-03 at 8.07.36 AM

Fig. 1 Harta distributiei speciei Ixodes ricinus in Romania

(dupa Coipan EC, Vladimirescu AF,Ciolpan O,Teodorescu I.,2011)

cu predilectie in zona padurilor de foioase si liziera padurilor. Durata de viata a capusei in conditii bazale este de 3 pana la maximum 5 ani. Ciclul de viata cuprinde stadiile: ou (ponta poate fi alcatuita din 15000 oua), larva (de foarte mici dimensiuni), nimfa si adult. Adultii prezinta dimorfism sexual (Fig. 2).

Capusele Ixodes ricinus vectori pentru Borrelioza Lyme

Fig.2 Stadiile de viata ale capusei Ixodes ricinus : A = larva, B= nimfa,

C= Adult-Femela si D= Adult-Mascul

Stadiile incriminate in transmiterea Borreliozei Lyme sunt: nimfele si adultii. Nu toate

capusele din specia Ixodes ricinus contin (sau sunt infectate) cu Borrelia burgdorferi .

Din studiile efectuate de noi (Coipan EC & Vladimirescu AF 2011; Exp.Appl Acarol 54:293-300-2011) cca 18,04% din capusele analizate prin metode moleculare (Reverse Line Blotting) au prezentat B. burgdorferi sl.

O capusa din specia Ixodes ricinus infectata poate prezenta concomitent mai multe tulpini (mai precis genospecii de B.burgdorferi sl). Genospeciile de Borrelia burgdorferi circulante in Romania si puse in evidenta de studiile efectuate de noi (Coipan EC & Vladimirescu AF, 2011; Exp.Appl Acarol 54:293-300-2011) sunt: Borreliaburgdorferi ss., B. afzelii si B.garinii.

 Metodele individuale de protectie sunt folosirea de repelenti pe baza de DEET (Dietil Toluamida), eventual insecticide administrate pe exterioriul hainelor, purtarea unor haine si incaltaminte corespunzatoare activitatii desfasurate in aer liber respectiv activitati recreative in padure.

 Capusele Ixodes ricinus inregistreaza in Romania doua varfuri de activitate si anume: un maxim numeric primavara (Martie-Mai) si un al doilea de mai mica intensitate toamna (Septembrie –Noiembrie).

 Raspandirea capusei Ixodes ricinus depinde de factori precum temperatura si umiditatea, factori care coroborati cu permanenta supraveghere a populatiilor de Ixodes ricinus conduc la elaborarea unor harti de risc. O astfel de harta este cea generata de noi (Coipan E, Teza Doctorat Universitatea Bucuresti 2010) pentru Romania pe baza gradului de acoperire cu habitate preferentiale pentru ixodide si pe baza ponderii populatiei de risc ocupational (vanatori, muncitori forestieri, soldati, agricultori, ghizi turistici, etc. (Fig. 3)

capuse-romania

Fig. 3 Harta de risc pentru contactul om-ixodide pe baza gradului de acoperire cuhabitate adecvate ixodidelor si a ponderii populatiei cu risc ocupational : cu rosu deschis

sunt marcate zonele de risc maxim iar cele cu verde reprezinta zonele cu risc minim

(dupa Coipan E 2010 – Teza de Doctorat)

 

 

 

RECOMANDAM: Spray Natural Pediakid  Bouclier Insect (anti tantari si capuse) 

Spray-ul poate fi aplicat si pe pielea delicata a copiilor, incepand de la varsta de 3 ani.

 

 

 

1.

Coipan Elena C., Al.F. Vladimirescu, Ciolpan O. I. Teodorescu. 2011. ,,Features of Ixodes ricinus (Acari: Ixodidae) phenology in different ecoregions of Romania”. Romanian Journal of Biology-Zoology, 56 (1):31-41, Indexata: Thomson Reuters Zoological Record.

2.

Coipan E.C. & Al.F. Vladimirescu. 2011. ,,Ixodes ricinus ticks (Acari: Ixodidae) – vectors for Lyme disease spirochetes in Romania”. Experimental and Applied Acarology, 54 (3): 293-300. ISI Web of Knowledge® Thomson Reuters IF 1,336

3. Coipan E, Teza Doctorat: Ixodidae (Acari) vectori pentru speciile de Borrelia care sunt agenţi etiologici pentru maladia Lyme în România; Facultatea de Biologie , Universitatea Bucuresti, 2010

4.

Al. Vladimirescu & Elena Claudia Coipan.2010. Căpuşele (Acari: Ixodoidea) vectori pentru agenţii patogeni. ISBN: 978-973-558-471-9 CIP: 595.42. Editura Ars Docendi. 246 pagini

Materialul a fost alcatuit de CS I , Dr. Biol. Alexandru Filip Vladimirescu,

Sef colectiv Entomologie Medicala INCDMI ,,CANTACUZINO”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.