Beneficiile uleiului de peste pentru copii

omega3Elementul care se găseste în uleiul de peste si este foarte apreciat, Omega-3, a fost adaugat în formulele suplimentelor pentru copii de câțiva ani. Întrucât membranele celulelor din creier sunt constituite în principal din lipide, devine foarte logic ca buna lui funcţionare la copil este dependentă de aportul unor cantităţi corecte din aceste "cărămizi ale inteligenţei"

Cercetările din domeniul medical susțin în continuare acest beneficiu al uleiului de peşte pentru organism.

Studiul celor de la NaturalNews a demonstrat că bebeluşii ai căror mame au consumat batoane de cereale cu conţinut a 300mg DHA (Acid Docosahexaenoic, cel mai important acid gras Omega – 3 din creier) de 5 ori/săptămână au răspuns m...

Moduri creative prin care putem determina copii sa manance mai sanatos

UntitledEste o adevărată provocare să îi determinăm pe copii să manance mai sanatos, mai ales din cauza promovării alimentelor de tip fast-food în mass-media. Pe parcurs ce înaintează în vârstă, la cei mici se accentuează nevoia de afiliere cu alți copii, copii care mănâncă junk food la grădiniță sau în clasele primare.

La baza unei îndrumări a copilului spre o alimentaţie sănătoasă stă stabilirea unui exemplu consistent din partea părinților. Dacă aceștia mănâncă chipsuri și gogoși în timp ce beau un suc acidulat, copiii lor vor cere aceleași lucruri.

Dacă lăsați copiii să se uite prea mult timp la emisiunile speciale pentru ei de la TV, vor fi influenţaţi astfel încât să vă ceară să cumpă...

Adevaruri despre vitamina D – partea a II-a

Numitorul comun al afecţiunilor

Multitudinea de studii au dovedit că deficitul de vitamina D este numitorul comun al majorităţii bolilor degenerative moderne. Persoanele care suferă de diabet sau de insuficienţă renală au de obicei un nivel insuficient de vitamina D în organism. Acest lucru a fost observat și la majoritatea pacienţilor care prezintă una dintre următoarele afecţiuni: cancer, orsteoporoză, scleroză multiplă.

Natural News ne atenţionează scriind că multe organizaţii din domeniul sănătăţii „nu au niciun interes ca oamenii să afle adevărul despre vitamina D, deoarece consumatorii bine informaţi ar consuma în mod inevitabil mai multe suplimente de vitamina D, reuşind astfel să prevină tot f...

Adevărurile ascunse despre VITAMINA D – partea I

Jurnalul de Endocrinologie Clinică şi Metabolism (Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism) a publicat un articol în martie 2010 referitor la un studiu care dovedeste legătura dintre deficitul de vitamina D3 și grăsimile stocate în organism.

Acest lucru susţine teoria prezentată cu mulţi ani în urmă de către NaturalNews, conform căreia „razele soarelui facilitează pierderea grăsimii din organism. Vitamina D ar putea fi mecanismul hormonal prin care acest fenomen al pierderii grăsimiii operează în corpul uman.”

Autorul principal al studiului realizat în 2010, Dr. Richard Kremer de la Centrul de Sănătate al Universităţii McGill susţine că „Nivelurile anormale de vitamina D sunt asociate cu o într...

Vitamina D, deficitară la 80% din adolescenți?

Boy growing tallAportul de vitamina D este insuficient în Europa:  80% din adolescenți au un nivel suboptimal de vitamina D, conform rezultatelor studiului European HELENE, publicat recent în British Journal of Nutrition, studiu care a inclus peste 1000 de adolescenți.

Un aport zilnic adecvat de vitamina D este esențial în copilarie şi adolescență,

datorită rolului important pe care aceasta îl deține  în dezvoltarea organismului.

Vitamina D este implicată în menținerea concentrațiilor calciului intracelular la nivelul fiziologic necesar pentru buna funcționare a sistemului neuromuscular, în diviziunea celulară 1, în reglarea sistemului imunitar, şi în transcrierea a numeroasa gene.

Un aport insuficient de vitamina D la copi...

Omega 3 (DHA), esential pentru dezvoltarea creierului la copii

Dezvoltarea creierului începe imediat după formarea embrionul, şi continua în ritm accelerat pâna la vârsta de doi ani, când greutatea creierului la copil este apropiată de cea a adultului. În această periodă, se pun bazele viitorelor circuite neuronale, ce vor asigura coordonarea funcțiilor fiziologice şi raspunsul orgnismului la stimuli de mediu. (mai mult…)

Micul mofturos

Te confrunti cu refuzul categoric al micutului tau cand ii pui in fata farfuria cu mancare? Daca inca nu te-ai panicat , trebuie sa stii ca micutul tau nu este un caz singular. Multi parinti se confrunta cu nazurile si incapatanarea copiilor atunci cand vine vorba de mancare, insa este important sa stim sa delimitam cazurile care dau motive de ingrijorare de cele banale. (mai mult…)

Multivitamine pentru copii

Din dorinta ca micutii lor sa fie sanatosi si sa beneficieze de tot ceea ce este mai bun pentru ei, mamicile incearca sa le ofere orice pentru a-i feri de orice factori nocivi. De aceea, multe mamici isi pun intrebari referitoare la administrarea multivitaminelor, si asta pentru ca unii specialisti nu sunt convinsi de necesitatea administrarii unui complex de vitamine copiilor care nu prezinta semne de deficienta. Astfel, indiferent de situatie, este recomandat sa se tina seama de indicatiile medicului inainte de a-i da copilului multivitamine. (mai mult…)